Solfegiu în nota Mea

Obișnuiesc uneori să scot litere din călimara sufletului meu și să creez povești printre virgule de emoții, puncte de suspensie absurde sau rebele semne de exclamare. Am simțit uneori însă că scrierilor mele le lipsește culoarea sunetului ce ar putea desăvârși pictura sufletului.

Așa că, printre virgule transparente – ca semne ale continuității – , printre puncte de suspensie pe linia vieții, printre semne de exclamare a sentimentelor ce îmi zac în fiecare ungher al inimii am agățat și apostrofuri de sunete…Note muzicale născute din vise, întrerupte altruist de semne grafice, așezate într-o ordine precisă pentru a da ritmul potrivit, mi-au solfegiat viața de acum, solfegiu în nota Mea, iar partitura se află pe pianul meu…Gata să fie interpretată, ca o declarație de dragoste. Însă cum nu sunt perfectă – și eu cred că sunt o tipă faină în imperfecțiunea mea – fac o repetiție generală pentru a fi sigură ca nu lipsește ceva. Privirea-mi nascută din Frumos curge lin pe fiecare notă a solfegiului:

DO rințe împlinite, născute din speranțe împletite de Destin.

RE cunostință vieții  pentru că m-a creat unică în imperfecțiunea mea…și pentru că nu sunt o copie la indigo a unei figuri geometrice asociate perfecțiunii. Și pentru desăvârșirea cu această notă – RE – a cuvântului „Iubire”.

MI racolul răspunsului oferit la întrebarea: „ Mai sunt eu tot eu?”

FA rmecul zilelor când stau la bârfă cu mine…și uit de trecerea timpului.

SOL istă unică a Simfoniei vieții mele.

LA mbriuri de sentimente ce îmi căptușesc sufletul, desăvârșindu-mi ființa.

SI mplitatea uimitoare a fericirii găsite (sau regăsite?) în orice lucru mărunt.

DO ar secunda dimineții, multumind că am șansa  să nu mai fiu doar un călător afon pe Aleea vieții.

Am inventariat notele și cuvintele, ștergându-le de sensuri banale. Nu lipsește nimic, sunt sigură acum. Simfonia nu avea cum să rămână neterminată. Fraza muzicală e una singură, se rostește și se cântă în Prezent. Îmi zâmbesc zâmbetul fericită fiind că acum, avându-l pe Domnul Timp dirijor, concertul vieții mele a început.  Cu invitați „aleși pe spranceana” : Doamna Lună și Domnul Soare, Pământul și Marea, Cerul însoțit de steluțe cu pretenții de galaxie, Iarna Vieții mele ce și-a schimbat fardurile cu Primăvara eternă….și, mai ales, Oameni Frumoși, locuitori ai Sufletului meu.

Mi-am solfegiat viața, iar singura mea îndeletnicire de acum înainte este să imi susțin Concertul.

Litere în suflet (sau suflet în litere…)

În această dimineață mi-am întâmpinat sâmbata cu gândul să fac puțină curățenie…Am găsit prin suflet niște litere inversate, altele aruncate, iar altele…colorate. Le-am adunat încet,cu condeiul meu tocit de trăiri și emoții, mai întâi în ramuri de cuvinte răzlețe, fără rezonanță și însemnătate…literele se încăpățânau însă să zboare care încotro, neputând să formeze cuvântul din care s-au născut…asa că le-am mai dat un răgaz în gândurile mele. Apoi mi-am spus că nu aceasta e varianta cea mai bună…să le adun în cuvinte ce nu se vor scrise…sau spuse…pentru că ele aparțin sufletului meu, iar sufletul meu este anagrama vieții mele . M-am retras încet, aproape în soaptă la o margine de suflet și le-am privit doar. Și, surprinzător, literele inversate, colorate, înclinate, mari și mici și-au inceput drumul prin labirintul sufletului , căutând soluția de a ajunge Acasă – în cutiuța cu litere de poveste din inima mea. Eu nu stiam care este cheia, ele insă da….Au inceput să își picteze Calea recompunând cuvinte pe care le credeam uitate. Cuvinte pozitive…cuvinte care îmi ofereau soluția anagramei.
Litera 𝗖 a pictat pe zidurile sufletului meu cuvintele Compasiune, Credință, Cunoaștere, Cuget, Curaj, Creativitate, Copac, Cărți…A urmat imediat litera 𝗔 cu un arsenal de cuvinte cu vibrații pozitive – Adevăr, Artă, Atitudine, …Le-au urmat pe rând, într-o simfonie de culori și lumină, literele 𝗥, 𝗜, 𝗡…𝗥 avea bagajul plin de Recunostință, iar litera 𝗜…și-a făcut apariția regal, pentru că purta cu ea Iubire. Cu verde pe degete și-a pictat cuvintele litera 𝗡 – Natură, Nemurire, Nemărginire…𝗔-ul jucăuș a mai intrat o dată în labirint…uitase acolo Armonia, Apartenența, Acceptarea. 
Și toate aceste litere colorate, răsturnate, înclinate, mari și mici , împreună cu toate celelalte care le definitivau pictura în sufletul meu și care desenau cuvinte pe trupul fiecărui gând al meu au gasit calea și s-au așezat cuminți în cutiuța cu litere din inima mea, din ființa mea. Am înțeles atunci că ele sunt Litere – Portret, pentru că toate aceste litere combinate pictează conturul vieții mele prezente, desenând felul cum gândesc, iubesc, trăiesc, mă bucur, mă zbucium sau zâmbesc. Aceste litere sunt anagrama vieții mele …trecute, prezente și viitoare. Numai că abia acum am găsit soluția, abia acum înlănțuirea lor are o logică… Am înțeles în sfârșit că voi stăpâni literele când îmi voi recupera puterea interioară. Și am înlocuit pânza prăfuită a sufletului meu cu o alta atinsă de litere…și voi continua sa înmuguresc cuvinte atâta timp cât inima mea va bate inundată de emoții, sensibilitate și bucurie.

Plouă cu soare

De câteva zile îmi bate în fereastră ploaia. I-am deschis imediat, pentru că ființa mea e plină de senin. E mirarea inocentă din copilărie când rosteam: “Plouă cu soare!”. Abia acum ințeleg însă semnificația acestei rostiri. Da, plouă cu soare în inima mea. Plouă cu soare în gândurile mele. Plouă cu soare în viața mea. Seninul din inimă îmi spune să zâmbesc, chiar și atunci când aș vrea să plâng. Ploaia hrănește copacul din mine și așa îmi înfloresc la nesfârsit flori de cuvinte. Așa scriu eu uneori, fără stilou și hârtie, scriu în mine, într-un loc cunoscut doar mie, inspirată de ploaia care îmi udă umerii, de soarele care îmi mângâie fața, de oamenii frumoși din jurul meu, de iubirea în care am găsit masura muzicii pe care sufletul meu o cânta, de Viață…Viața mea de acum, în care plouă cu Soare. Și plouă atât de tare încât simt pe buze gustul de senin al Fericirii , cu care îmi trăiesc netrăirea tinereții…Merg prin ploaia de senin a vieții mele și realizez că destinația este mai importantă decât călătoria….Numai că trebuie să știu spre ce mă indrept…și să nu ignor nici o etapă a acestei Călătorii, precum pasagerii dintr-un tren care se asează cu spatele spre direcția de mers…

Eu am găsit Calea deschisa sufletului meu, fericit acum deși sunt conștientă că, fără voia mea, poate fi și trist, însă niciodată gol și am văzut și destinația…mi-a arătat-o ploaia, care mi-a însemnat cărarea cu flori proaspete de primavară vesnică.

Casa Sufletului meu

Când ne-am întâlnit…căutai o casă în care să locuiești…și ți-am oferit-o. Acum îmi spui că nu te vei muta niciodată de aici, că a devenit casa ta. Îmi spui cu necuvinte că e locul în care puținul însemna fericire și că acest puțin s-a transformat în mai mult datorită Iubirii. E locul în care luna are soare și soarele – lună. E casa cu ferestre mari, luminoase, ce se deschid spre Grădina Emoțiilor, acoperită cu rouă de Dor. Locul cu miros de Prezent și cu felinarul Speranței atârnat deasupra ușii. E locul unde e veșnic primavară, unde vântul are gust de împlinire. E locul în care iți trăiești viața nu cu înverșunare, ci cu mirarea copilăriei. Unde îți odihnești gândurile fără să te tulbure nimic, poate doar o bătaie în ușa inimii când eu apar…Eu, Muza ta…
Te ascult acum și te cred…și știu că vei rămâne aici pentru totdeauna…pentru că mi-ai declarat ca eu sunt singura ta religie iar tu ești enoriașul meu….
Această casă e, de fapt, Sufletul meu, înfrumusețat acum cu florile de câmp pe care mi le dăruiești zilnic… e casa ta de acum….Acum iți apartine.

Dor

Viață, îmi era dor…
Să port cămașa ta la răsărit de soare,
Să mă îmbeți cu un sărut
Și să uităm ce zi e astăzi.
De pofta ta nebună de Trăire
Tatuată de-acum in Ființa Mea.
Îmi era dor să iți simt mirosul.
Miroși a flori de Iubire.
Îmi era dor să nu te mai conjug la timpul trecut.
Îmi era dor să simt. Să ofer. Să iubesc.
Adică – să fiu Împlinită.
Îmi era dor să imi aparții, Viață!
Cu toate lecțiile, suferințele și victoriile Tale.
Îmi era dor să traiesc, pentru că merit asta!
Îmi era dor să îmi fie dimineață în suflet,
Dimineață cu aroma cafelei 
Băută din aceeași cană cu Fericirea Mea.
Te strâng acum în inimă și îti spun că mi-ai lipsit.
Te admir, Te ating, Te simt, Te iubesc.
Suntem Tu și Eu și-o lume întreagă.

Pur si simplu…

Hai pur și simplu să fim.

Eu Muza ta, tu Rătăcitorul meu misterios.

Să-mi iei sufletul înghețat în palmele tale

Suflând din răsputeri încercând să-l topești.

Să simt căldura și să mă învelești

Cu sinceritatea florilor de câmp

Pe care mi le dăruiești în fiecare zi.

Hai pur și simplu să fim.

Lăsând liniștea să ne cuprindă

Și să vorbească în locul nostru.

Tu cu mine și eu cu tine.

Hai pur și simplu să ne iubim și să fim.

Tu să îmi scrii scrisori de dragoste. Pe hârtie.

Și tatuate în inimă.

Tu să îmi fii Secretul, iar eu îti voi rămâne Muză.

Tu să fii. Că eu sunt.

Hai pur și simplu să ne iubim și să fim.

Fără să ne pese de timp.

Transformănd clipa în an și anul în veșnicie.

Și dacă veșniciei i-am spune Prezent

Atunci iubirea noastră va fi perfectă.

Hai pur și simplu să ne iubim și să fim.

Pentru că noi nu avem emoții de împrumut.

Avem doar priviri tatuate pe pleoape.

Eu să te ador firesc în adormiri și vise.

Tu să îmi zâmbești în gând a primăvară.

Hai pur și simplu să ne iubim și să fim.

Să ne murim de dor prin amintiri în fiecare clipă.

Să ne iubim și să ne fim.

Gânduri…

Sunt o colecționară de emoții. Le strâng rând pe rând în fiecare ungher al sufletului meu, ascunzându-le de câte un negustor de iluzii ce mai apare din când în când pe Aleea Vieții. Vânzătorii de iluzii sunt însă nomazi, trecerea lor e neînsemnată și neobservată.
Astăzi însă mi-am scos emoțiile în grădină – Grădina cu Emoții -, să se bucure de primăvară. Nu știam cum să aduc bucurie Tristeții, asa că i-am ascuns “butoaiele” cu melancolie și am imbrăcat-o în albul imaculat al florilor de zarzăr…Și Tristețea s-a bucurat doar privindu-le și simțindu-le mireasma. Fricii a trebuit să îi fac cunoștință cu un roi de fluturi albațtri și să îi spun că lor nu le e frică de moarte, deși trăiesc doar o zi. Ziua aceea e toata viața lor și ei se bucură din plin de ea, frumoși, sinceri, vii! Și Frica a ales bucuria zborului unui fluture care nu se teme să trăiască, chiar și numai pentru o zi.
Am observat apoi cum Vina stătea stingheră într-un colț de gradină, privind dominator însă spre celelalte Emoții. “Nu e Vina mea”, mi-am spus eu renegând-o aproape iar ea, de parcă mi-ar fi citit gândul, a pășit spre mine, simțind bucuria ierbii abia colorată în verde crud. A venit direct spre mine și m-a privit în ochi fără a spune ceva. Și am înțeles…Bucuria era și a ei…pentru că am învățat-o să trăiască într-un suflet clădit în Prezent…am învățat-o să trăiască în deplină armonie cu celelalte Emoții…Iar eu am învăat de la ea să spun doar: “ E vina mea că iubesc, e vina mea că mă bucur”.
Acum, la ceas de seară, mi-am strâns emoțiile în suflet și le-am învelit cu Iubire. Pentru că arhitectul sufletului meu este Iubirea. Iubesc viața mea de acum, iubesc familia mea și prietenii mei, iubesc natura cu tot ceea ce oferă ea, iubesc mirosul de verde al ierbii abia încolțite, iubesc zâmbetele oamenilor, inocența copiilor, iubesc cărțile, teatrul, muzica, iubesc libertatea, simplitatea, linistea, iertarea, imi iubesc emoțiile, iubesc omul minunat de lângă mine care a reușit să mă facă să mă simt “iubibilă”, în două cuvinte: Iubesc Iubirea!

Emoții

Mi-e sufletul invadat de emoții virgine,
Iar inima-mi bate în ritmuri de flori,
Scriu versuri plăpânde-n labirint de culori,
Arunc în neant simțiri desuetine.

Renunț să privesc în oglinzi paralele
Trecutul funebru și negrul lui fum,
Iubesc chiar și vina și jocu-i nebun
De-i vină iubirea ce-ajunge la stele.

Nu-s vânzător de iluzii deșarte,
Livrez emoții și flori tuturor,
Pictez în albastru poemul de dor,
Iar inima-mi este semnul de carte.

Iubesc chiar și-a mea tristețe nătângă
De-i zice tristețe cuvântului “dor”,
Iubesc chiar și furia, penibil actor
De-i furie să strigi desfrunzirea de creangă.

Respir prin iubire și emoții virgine,
Scriu pagini în suflet – romanul antum,
Pun verde de frunze pe noul meu drum,
Iubesc chiar acum…dar sigur și mâine.

Sunt un copac

Cred că mi-aș fi dorit să fiu un copac. De fapt, până mai ieri am fost un copac cu crengile spânzurate în albul iernilor înghețate ale vieții. Până și vântul mă părăsise, pentru că nu avea cui să șoptească poezia sa. Pentru că eu, copacul, lăsasem frunza să plece…Eram doar un trunchi de copac fulgerat de vise spulberate.
Acum însă, sunt un copac frumos, care a învățat să înflorească. Și care, la rându-i, dăruiește propriile flori. Un copac veșnic verde și înflorit, ce nu își mai plânge desfrunzirea. Pentru că iubește Prezentul care îi udă rădăcinile – rădăcinile care îi hrănesc coaja, trunchiul, ramurile, frunzele și florile -, pentru că își iubește prospețimea și permanența hrănite cu seva Vieții – Iubirea. Sunt un copac cu ramuri de iubire, cu frunze pline de roua recunostinței, încărcat veșnic de acum înainte cu florile Frumosului descoperit în cele mai mărunte lucruri. Sunt un copac pregătit să primească lacrima Cerului pentru a rodi și pentru a dărui roadele sale, purtătorul unei frunze albastre în vârf, îndreptată către Cer – Speranța. Sunt un copac ce iși iubește primăvara din toamnă, primăvara din iarnă, primăvara din vară. Sunt copacul Unicului Meu Anotimp.
Sunt exact ceea ce mi-am dorit…sunt EU!

Învăț…

Învăț Viața ca o poveste femecătoare și universală
A călătoriei de la nemulțumire la fericire și împlinire.
Învăț Viața ca un școlar silitor în această școală permanentă
Și învăț să zbor.
Învăț Viața .
Lecțiile nu se termină niciodată pentru că înteleg că ele
Îmi oferă o variantă mai bună a mea. Un spirit liber.
Învăț Viața .
Pentru că vreau să o înțeleg pe deplin
În minunata ei simplitate și unicitate.
Învăț Viața .
Aceasta, cea nouă, dătătoare de speranță.
Cealaltă jumătate de viață am fost absentă. Nemotivat.
Învăț Viața .
Am multe teme de facut: să zâmbesc și să ofer zâmbete;
Să mă iubesc și să răspândesc iubire;
Să invăț să mă bucur: de soare, de lună, de anotimpuri,
De Frumos.
Învăț Viața . Permanent de aici înainte. Și acum o înțeleg. Și de aceea nu mi-o voi mai irosi doar supravieȚuind și atât.
Învăț Viața . Iubesc Viața. Aceasta de acum, din Prezentul meu.